Fost jucător al Rapidului, Daniel Isăilă (foto stânga) va încerca să reediteze performanța de anul trecut, când sub comanda sa Brașovul i-a învins pe giuleșteni cu 2-0. Actualul antrenor al „stegarilor” speră să profite de tot ce l-a învățat Lucescu jr pe vremea când acesta din urmă era principal la Brașov.
Cea mai plăcută amintire din cariera lui Isăilă este meciul de pe „Anfield Road”, când Rapid, cu el integralist, a remizat cu Liverpool, scor 0-0, în Cupa UEFA. Dar actualul tehnician al Brașovului se mândrește și cu prietenia care îl leagă de Răzvan Lucescu. „Cât a antrenat la Brașov, m-a învățat multe lucruri de amănunt, pe care le poți deprinde doar de la antrenorii de calitate”, a declarat pentru ProSport tehnicianul, care, deși are doar câteva meciuri ca antrenor principal pe banca „stegarilor”, a învins Rapidul anul trecut, scor 2-0. Buga: „Mă bucur dacă dau gol” Sentimente de nostalgie îl încearcă și pe Mugurel Buga, golgheterul all-time al Rapidului în cupele europene: „Perioada petrecută în Giulești a fost minunată, dar acum mă gândesc doar la Brașov, iar dacă o să dau gol, mă voi bucura, fiindcă mi-am ajutat echipa”, a declarat „Pele”. Nu știu cât ne ajută faptul că nu se va juca pe Giulești, având în vedere forma pe care o traversează Rapidul în această perioadă Cristi Ionescu, căpitan FC Brașov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER